[ X ]
Breaking news7 Martie 2018 14:55

Ministrul de Externe și omologul său ungar au semnat un memorandum

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, împreună cu omologul său – Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, Péter Szijjártó, aflat în vizită în Republica Moldova, au susținut o conferință de presă.

După cum comunică TRIBUNA, în cadrul vizitei, cei doi miniștri au semnat un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul mediului.

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a vorbit despre subiectele discutate în cadrul întrevederii.

„Aș dori să exprim mulțumiri Ungariei pentru susținerea Republicii Moldova în cadrul concluziilor Consiliilor Afacerilor Externe al UE, care au fost adoptate și care au asigurat și balansat cu recomandări concrete pentru prioritățile Guvernului Republicii Moldova. Am discutat revigorarea colaborării bilaterale în cadrul Comisiei interguvernamentale pentru cooperarea economică și suntem siguri că până la finele acestui an vom organiza următoarea ședință a acestei comisii importante, care ne va permite să abordăm subiecte de o importanță sporită – atât în plan economic, bilateral, dar și în domeniul mediului, având în vedere faptul că acum am semnat și acordul interguvernamental cu privire la colaborarea în domeniul mediului înconjurător”, a menționat Ulianovschi.

Ulianovschi, prin urmare, a comunicat mai multe detalii privitor la acordul semnat. „Este un acord în domeniul mediului înconjurător, a schimbului de date pe subiectul managementului apelor naturale pe teritoriul Republicii Moldova. Știm că Ungaria are o expertiză și o experiență mare în domeniul filtrării apei, managementului apei și asigurării unui nivel sporit de apă potabilă pentru societate. În acest sens, suntem în așteptarea unor proiecte concrete, atât din partea noastră, cât și expertiză și consultanță din partea partenerilor ungari, pentru a asigura populația Republicii Moldova cu apă potabilă”, a conchis Ulianovschi.

Mihaela Conovali

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...