[ X ]
Important20 Februarie 2018 15:48

O rezoluție cu privire la un angajament comun de securitate și aspirația de integrare europeană a R.Moldova, Ucrainei și Georgiei ar putea fi aprobată

Pe data de 2 martie, la Chișinău va avea loc Conferința interparlamentară „Georgia, Republica Moldova și Ucraina: Parteneriatul Estic și provocările de securitate curente”. Anunțul a fost făcut de Președintele Parlamentului, Andrian Candu, într-un interviu acordat publicației ucrainene www.unn.com.ua.

După cum comunică TRIBUNA, evenimentul este organizat de Parlamentul Republicii Moldova, la inițiativa președinților Legislativelor din Republica Moldova, Ucraina și Georgia, în parteneriat cu Consiliul Atlantic.

Participanții la eveniment vor prezenta atât rezultatele înregistrate, cât și provocările existente. În special, este vorba despre problema teritoriilor ocupate, propaganda rusească, ingerințele Federației Ruse în treburile interne ale celor 3 țări.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova Andrian Candu a menționat că, urmare a discuțiilor din cadrul evenimentului, ar putea fi aprobată o rezoluție a Conferinței, cu privire la un angajament comun de securitate și aspirația de integrare europeană a Republicii Moldova, Ucrainei și Georgiei”.

Totodată, Candu a spus: „Problema teritoriilor ocupate este una comună pentru Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Un obiectiv comun al celor 3 țări este și parcursul de integrare europeană, realizarea căruia implică transformări de durată și deloc ușoare în mai multe domenii”.

Cristina Gurez

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...