Reprezentanta unui grup de mame, care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din Moldova în domeniul prenatal, a depus, astăzi, la Guvern, o declarație comună.
După cum comunică TRIBUNA, prin această declarație, semnatarele vor să le aducă aminte autorităților că au unele angajamente internaționale.
„Cerința de bază din partea Guvernului este de a se efectua controale în instituțiile medicale din țară pentru a se vedea care este pregătirea cadrelor medicale și situația privind oferirea serviciilor medicale de urgență în cazul nașterilor premature”, menționează mamele.
Declarația a fost susținută de 36 de ONG-uri și va fi prezentată și CNA, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Oficiul Avocatului Poporului, instituțiile internaționale acreditate în R. Moldova.
Răspunsul urmează a fi primit în 14 zile.
Cristina Parfeni











