[ X ]
Breaking news30 Octombrie 2017 15:40

Președintele Parlamentului către delegația FMI: Reformele vor continua și în anul electoral

„Reformele în Republica Moldova vor continua și în anul electoral, iar Parlamentul și Guvernul își vor sincroniza acțiunile pentru a îndeplini angajamentele asumate față de partenerii de dezvoltare”. Declarațiile au fost făcute de Președintele Parlamentului Andrian Candu la întrevederea cu echipa de experți ai Fondului Monetar Internațional (FMI).

După cum informează TRIBUNA, în cadrul discuțiilor, Speakerul s-a referit la prioritățile legislative pentru sesiunea de toamnă a Parlamentului: adoptarea legislației necesare și exercitarea controlului parlamentar pentru a asigura stabilitate sectorului financiar-bancar, a continua reforma în justiție și sectorul energetic, a consolida capacitățile funcționale ale instituțiilor democratice, a crea condiții atractive pentru mediul de afaceri și investitori.

„Oficialii au discutat și despre modificările și completările Legii bugetului de stat pentru anul curent, precum și proiectul Legii bugetului pentru anul 2018, documente care ar trebui să fie finalizate până la începutul lunii decembrie”, se mai spune în comunicat.

 De menționat că, o echipă de experţi ai FMI, condusă de Ben Kelmanson, se află în vizită de lucru la Chișinău, în perioada 25 octombrie – 7 noiembrie 2017.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...