[ X ]
Breaking news18 Octombrie 2017 14:50

Comisie parlamentară: Din 1 noiembrie se va produce recalcularea pensiilor celor care au ieșit la pensie în 2009, 2010 și 2011

Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a organizat audieri publice privind reforma sistemului de pensii.

După cum comunică TRIBUNA, Președinta Comisiei, deputata Valentina Buliga a menționat că proiectul reformei sistemului de pensii va fi resimțit după o perioadă de timp.

„Parlamentul a aprobat proiectul privind reforma sistemului de pensii și din 1 noiembrie se va produce recalcularea pensiilor celor care au ieșit la pensie în 2009, 2010 și 2011. Sunt anumite elemente ale acestei reforme care trebuie puse în aplicare. Acum contează ca această reformă să fie resimțită și de pensionarii noștri. În contextul în care multe proiecte au fost deplasate și reîntoarse, reforma sistemului de pensii vine să schimbe situația”, a spus Valentina Buliga.

Totodată, viceministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a spus că actualul sistem de pensii este unul transparent și fiecare pensionar va putea să o calculeze.

„Scopul promovării acestei reforme este de îmbunătăți sistemul și de a spori alocațiile la asigurările financiare. Una dintre prevederi este modalitatea de pensionare și condițiile. Există condiții generale pentru toți pensionarii. A fost instituită o formulă unică de calcul. Pe site-ul CNAS fiecare pensionar o poate calcula. După implementarea reformei vom înțelege care este efectul ei”, a spus viceministra.

Cristina Parfeni

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...