TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 18 octombrie 2016.
Şedinţa CA în dosarul lui Vlad Filat
Ședința Curții de Apel Chișinău în dosarul ex-Premierului Vlad Filat urma să se desfăşoare în două părți. Prima parte s-a desfășurat pînă la prînz, iar a doua nu a mai avut loc pentru că procurorii nu s-au prezentat. Astfel ședința a fost amînată pentru a doua zi.
Noi observatori acreditaţi de CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat 53 observatori internaționali, dar și 138 observatori naționali în vederea monitorizării alegerilor Președintelui Republicii Moldova din 30 octombrie 2016.
CEC a examinat rapoartele financiare ale candidaţilor
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act de rapoartele financiare ale concurenților electorali, privind mijloacele bănești acumulate și cheltuielile efectuate în campania electorală pentru funcția de Președinte al Republici Moldova. În cazul a patru candidaţi, CEC a depistat depăşirea sumelor limită ce le-au fost donate (Silvia Radu, Mihai Ghimpu, Dumitru Ciubaşenco şi Iurie Leancă), iar în cazul unui candidat (Maia Laguta) CEC a constat neprezentarea informaţiilor cu caracter financiar.
Acţiunea Innei Popenco
Candidatul la prezidențiale, susținut de Partidul „Șor”, Inna Popenco a vizitat sediul unde urma să fie deschis primul magazin social din Chișinău. Acolo bătrînii din sectorul Rîșcani al capitalei veneau să primească cardul de acces în magazin.
Scrisoarea lui Vladimir Voronin
Președintele PCRM, Vladimir Voronin a adresat o scrisoare Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi Cancelarului federal al Germaniei, Angela Merkel. Vladimir Voronin se referă, în scrisoare, la implicarea Președintelui PPEM, Iurie Leancă, candidat la funcția de Președinte, în procesul de concesiune ilegală a Aeroportului Chişinău și în cazul furtului miliardului din sistemul bancar.
Conferinţa lui Igor Dodon
Igor Dodon, candidatul la funcția de Președinte al țării din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), și-a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, cel de-al treilea obiectiv al Programului său de dezvoltare a țării – păstrarea „Relațiilor de prietenie cu Rusia. Protejarea Ortodoxiei”.
Anunţul ENEMO
Misiunea de Monitorizare a Alegerilor din cadrul Reţelei Europene a Organizaţiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO) a anunţat că va monitoriza alegerile prezidențiale, care se vor desfășura în data de 30 octombrie 2016. Despre aceasta a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, Șeful misiunii electorale, Peter Novotny.
Ciubaşenco – la Hînceşti
Dumitru Ciubaşenco, candidatul „Partidului Nostru” la alegerile prezidenţiale, a avut o întîlnire cu alegătorii din Hînceşti, cărora le-a vorbit despre intenţia sa de a dizolva Parlamentul şi de a convoca alegeri parlamentare anticipate, dacă ajunge şef al statului.
Contestaţiile PDM
Vadim Moțarschi, reprezentantul candidatului PDM la alegerile prezidențiale, a depus la CEC o serie de contestații pentru încălcarea legislației electorale de către Igor Dodon, liderul PSRM, și alți concurenți electorali.
Întrevederea Violetei Ivanov cu Mátyás Szilágyi
Președinta Comisiei administrație publică, dezvoltarea regională, mediu și schimbări climatice a Parlamentului, Violeta Ivanov a avut o întrevedere cu Ambasadorul Ungariei la Chișinău, Mátyás Szilágyi. Întrevederea a avut loc în contextul intensificării cooperării la nivel parlamentar, în urma vizitei oficiale la Chișinău a Președintelui Adunării Naționale a Ungariei, László Kövér.
Întrevederea lui Pavel Filip cu reprezentanţii CNPM
Iniţiativa de elaborare a noului Cod Fiscal, asigurarea transparenţei actelor ce reglementează activităţile economice, precum şi priorităţile Guvernului privind susţinerea mediului de afaceri, au fost principalele subiecte abordate la întrevederea Premierului Pavel Filip cu reprezentanții Confederației Naționale a Patronatului din Moldova (CNPM).
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











