[ X ]
Breaking news4 Septembrie 2017 13:03

Deputații vor avea de lucru! Președintele Dodon a făcut anunțul!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, anunță, într-o postare pe o rețea de socializare, că, având în vedere începutul noii sesiuni parlamentare, a desfășurat o ședință de lucru cu privire la prioritățile de bază și inițiativele pe care le va prezenta în cel mai scurt timp Parlamentului.

După cum informează TRIBUNA, Igor Dodon a menționat că este vorba despre câteva zeci de inițiative legislative.

„Primul bloc ține de politicile în domeniul social și susținerea populației. Blocul doi – politicile în domeniul economic, susținerea sectorului real al economiei. Blocul 3 – disciplina bugetar –fiscală. De asemenea, reiterez că în sesiunea curentă voi insista pe audieri parlamentare ample cu privire la asistența tehnică și financiară, acordate Republicii Moldova din 2009 până în prezent. Aceste audieri vor avea ca obiectiv de bază să evaluăm cine și în ce domeniu a acordat asistența respectivă, dar și unde a fost cheltuit/investit fiecare euro și dolar, care a venit în Republica Moldova din exterior, la fel ca și eficiența acestor investiții”,  a conchis Dodon.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...