TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 26 august 2016.
Briefingul Preşedintelui CEC
În cadrul unui briefing, Președintele CEC, Alina Russu a lansat un apel către toate entitățile implicate în procesul de evidență și documentare a populației, către Administrația Publică Locală, organele de stare civilă și către întreprinderea de stat CRIS Registru să fortifice eforturile pentru actualiza datelor despre cetățenii RM. Astfel CEC a răspuns criticelor precum că în listele alegătorilor ar fi fost introdus un număr exagerat de mare de persoane.
Întrevederea liderilor PSRM cu James D. Pettit
Conducerea Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, E.S. James D. Pettit. În cadrul discuţiei, s-a făcut un schimb de opinii privind situaţia politică din ţară, inclusiv situaţia cu privire la campania preelectorală pentru funcţia de Preşedinte al RM, care urma să înceapă pe 31 august.
CEC a stabilit plafonul
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce puteau fi virate în contul bancar destinat grupului de inițiativă pentru susținerea unui candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova – 576 250 lei.
CEC a făcut publică lista partidelor
Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut publică, în ședința ordinară, lista partidelor și altor organizații social-politice, care aveau dreptul de a susține candidați la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova, din 30 octombrie. În listă figurau toate cele 45 de partide înregistrate la Ministerul Justiţiei.
Sesizarea socialiştilor
Deputații din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) au înaintat o sesizare la Curtea Constituțională, privind anularea decretului Președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti cu privire la acordarea cetățeniei RM fostului Președinte al României, Traian Băsescu. Socialiştii au declarat că Traian Băsescu nu recunoştea independenţa şi integritatea teritorială a RM.
Mesajul lui Andrei Năstase
Președintele Platformei „Demnitate și Adevăr” (PDA), Andrei Năstase, a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Independenței, în cadrul unui briefing de presă. El a menţionat că, deși RM a împlinit 25 de ani, după un sfert de secol de speranță și tranziție, viitorul arată și mai sumbru decît trecutul.
Acord între Ministerele Justiţiei din RM şi România
Ministrul Justiției Republicii Moldova, Vladimir Cebotari și ministrul Justiției României, Raluca Alexandra Prună au semnat un acord bilateral de colaborare dintre cele doua instituții. Acordul urma să fie implementat timp de trei ani și avea drept scop schimbul de experiență dintre cele două instituții.
Anunţul protestatarilor
Un grup de cetăţeni, in frunte cu avocata Ana Ursache, a organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia a anunţat că, pe 27 august, ziua în care Republica Moldova marca 25 de ani de proclamarea Independenţei, mai mulţi cetăţeni, susținători ai campaniei „NU mă tem”, vor ieşi în Piaţa Marii Adunări Naţionale să-și exprime nemulţumirea faţă de parada militară organizată de către autorităţile naționale.
Mesajul lui Dmitri Medvedev
Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin, i-a transmis Prim-ministrului Pavel Filip un mesaj de felicitare din partea Premierului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, cu ocazia celebrării a 25 de ani de independenţă a Republicii Moldova.
Întrevederea Premierului cu Ambasadorul Ciprului
Aspecte privind relaţiile moldo-cipriote şi perspectivele de dezvoltare a acestora au fost discutate la întrevederea Prim-ministrului Pavel Filip cu Ambasadorul Republicii Cipru în Republica Moldova, Dimitris Hatziargyrou.
Premierul Filip – la Gala Premiului Naţional
Premierul Pavel Filip a participat la ceremonia festivă de decernare a Premiului Naţional, ediţia 2016. În discursul său, Premierul a menţionat faptul că evenimentul este organizat într-un moment simbolic, în ajunul Zilei Independenței Republicii Moldova, fiind consacrat celor care se implică și se dedică pentru performanță și pentru plus valoare pentru Republica Moldova.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











