[ X ]
Exclusiv7 August 2017 06:30

Trei indicii care arată că Moldova poate adera la NATO în viitorul apropiat

Trei indicii care arată că Moldova poate adera la NATO în viitorul apropiat – este concluzia unei analize politice efectuate de portalul TRIBUNA.

„Primul – interesul NATO de a „absorbi” Moldova. Este şi e mai mare ca oricând. Dacă Ucraina aderă la NATO, Moldova va fi o zonă flancată din două părţi de NATO, deoarece şi România e membră NATO, şi Ucraina va fi. Pentru NATO nu va fi deloc uşor să suporte, între două state membre ale sale, un micuţ stat ne-membru, care, pe de asupra, mai are şi un teritoriu pe care nu-l controlează constituţional şi pe care e dislocat un continent rusesc, nemaivorbind deja că pe acelaşi teritoriu e amplasat cel mai mare depozit de armament necontrolat din Europa (cel de la Colbasna). Evident că pentru NATO e mult mai convenabil să „absoarbă” Moldova în totalitate sau parţial, pentru a încerca măcar cumva să schimbe o situaţie care o dezavantajează total”, notează sursa.

Potrivit analizei, „al doilea element – interesul guvernării de la Chişinău ca Moldova să adere la NATO”. „Acest interes (nedeclarat deocamdată oficial) reiese direct din alt interes al guvernării – de a se menţine la putere. În condiţiile în care actuala guvernare e certată la cuţite cu Rusia şi cu Uniunea Europeană, unica sa şansă de a nu fi „strivită”, de a supravieţui este să se lipească de o mare putere internaţională. Aceasta e SUA sau NATO (în cazul de faţă, aici chiar putem vorbi de sinonime). Având interesul de a extinde NATO în această regiune, SUA nu doar că ar închide ochii la multe păcate ale guvernării de la Chişinău, dar şi ar putea influenţa UE să închidă şi ea ochii şi chiar să accepte să mai acorde o perioadă sprijin puterii actuale din RM”, se spune în materialul citat.

Al treilea element este „capacitatea reală de a modifica Constituţia, care prevede că Republica Moldova e un stat neutru şi, prin urmare, nu poate adera la NATO”, menţionându-se, „potrivit unor calcule, Vlad Plahotniuc deja ar controla peste două treimi din Parlamentul de la Chişinău, iar unele surse oficiale şi neoficiale indică că, fără mare efort, el îşi poate extinde influenţa parlamentară, astfel că lesne poate obţine majoritate constituţională pentru a modifica Legea Supremă”.

Notă: Varianta integrală a analizei politice poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...