Breaking news14 Iulie 2017 15:54

Asociația Obștească „Unirea” a lansat acuzații în adresa Ministerului Educației

Asociația Obștească „Unirea” a comunicat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că Ministerul Educației al Republicii Moldova persecută promovarea românismului și a valorilor europene prin diverse intimidări, ce au scopul de a bloca organizarea „Caravanei Unirii”.

După cum comunică TRIBUNA, Vlad Bilețchi, președintele Asociației „Unirea”, a declarat că Ministerul Educației blochează desfășurarea campaniei „Caravana Unirii”.

 „E o atitudine degradantă, ieșită din comun. Anual noi desfășurăm o campanie care se numește „Caravana Unirii” – mergem în diferite localități să promovăm Unirea. Ministerul Educației ne-a permis să cazam tineri prin diferite localități, dar, după numirea doamnei Lilia Pogolșa în funcția de vice-ministru al Educației – aceasta  s-a  arătat nemulțumită de această caravană și la instituțiile unde am solicitat cazarea, a emis scrisori că va sancționa dacă ne vor permite cazarea, făcând trimitere la un nou regulament”, a spus Bilețchi.

De asemenea, el a declarat că un astfel de comportament este ofensator.  „Practic, direct, se dorește intimidarea  anume a acelor instituții care urmau să ne cazeze, așa ca să nu ne permită organizarea acestei caravane”, a menționat președintele Asociației, acuzând guvernarea de jocuri murdare.

Totodată, Asociația „Unirea”  a dus vice-ministrei Educației, Lilia Pogolșa, în birou, un porcușor de pluș – drept cadou „pentru intimidare, persecutare și șantaj”.

Anastasia Borta 

Comentarii

Top știri

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...