TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 28 mai 2016.
„Subotnicul” activiştilor PN
Activiștii „Partidului Nostru” și fanii echipei bălțene „Zaria” din Chișinău au decis să spună „mulțumesc” stadionului „Zimbru” din capitală, unde a avut loc meciul victorios în care „Zaria” a obținut Cupa Moldovei. Ei au organizat un „subotnic”, în cadrul căruia teritoriul din jurul stadionului a fost eliberat de gunoaie, iar ulterior au fost sădiți copaci și arbuști pentru ca orașul să devină și mai curat și verde!
Campania PNL
Echipa PNL, înarmată cu formulare de cereri pentru înscriere, cu plicuri timbrate și cu adresa misiunii consulare aplicată, cu tocuri, imprimantă xerox s-a deplasat în patru centre raionale (Leova, Cantemir, Cimişlia, Cahul) pentru a-i ajuta pe cetățenii români să perfecteze cererea către Ambasada României în RM, însoțită de copiile actelor de identitate românesc și moldovenesc, pentru a putea vota în scrutinul pentru Legislativul de la București.
O nouă ediţie a „Trofeului Democraţiei”
Startul unei noi ediţii a taberei de vară „Trofeul Democraţiei”a fost dat în raionul Edineţ. La evenimentul care s-a desfăşurat timp de două zile au participat tineri din patru raioane ale ţării. Aceştia au participat la diverse probe sportive, dar şi la dezbateri politice alături de ministrul Tineretului şi Sportului, Victor Zubcu.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016











