[ X ]
Breaking news18 Mai 2017 14:05

PLDM: Inițiativa Președintelui Dodon nu are haina unui act legislativ

Președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a anunțat că, împreună cu colegii, a avut o discuție cu delegația Comisiei de la Veneția despre inițiativele șefului statului.

După cum informează TRIBUNA, Tudor Deliu a menționat că au discutat „cam nu știu despre ce”.

„Zic acest lucru fiindcă modificarea Constituției, care a fost propusă de Președintele Dodon, nu are haina unui act legislativ. Noi discutăm un vis al cuiva. Propunerea de modificare a Constituției – așa cum prevede legislația și regulamentul Parlamentului, în primul rând, trebuie să aibă avizul Curții Constituționale. Acest proiect, nici nu a fost înregistrat în Parlament și nu știu unde putea fi în altă parte înregistrat. Și dacă vor să ne convingă că, aceste prevederi de modificare a  Constituției vor fi incluse la referendumul consultativ, iarăși nu m-au convins. Cu atât mai mult că, Codul electoral prevede că la referendumul republican –  inițiativele de revizuire a Constituției trebuie să aibă avizul CC”, a precizat liberal-democratul.

Totodată, Tudor Deliu a afirmat că  nu poate fi modificată Constituția, reieșind din promisiunile electorale ale cuiva.

„Noi ne-am expus părerea, ne-au pus câteva întrebări. Sunt și ei nedumeriți de această inițiativă. Am invocat faptul că noi, în RM, avem astăzi, mult mai multe probleme de care trebuie să ne ocupăm, iar noi venim cu inițiative și bulversăm cetățenii RM. Casă arde, dar baba se piaptănă”, a conchis Deliu.

Andriana Cheptine 

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...