Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, îndeamnă locuitorii din raioanele de nord și sud ale Moldovei să iasă la protestele care vor avea loc în zilele de 20-21 mai la Bălți și Comrat împotriva inițiativei de modificare a sistemului electoral. Despre aceasta Usatîi a declarat în cadrul unei transmisiuni online pe Facebook.
„Sîmbătă, la Comrat, „Partidul Nostru” invită întreg sudul țării la marș. Sarcina acestui marș este de a trezi Moldova. Noi trebuie să aducem oamenilor informația care se deosebește de cea pe care o livrează posturile de televiziune ale lui Dodon-Plahotniuc, să le transmitem cetățenilor imaginea reală”, a declarat liderul „Partidului Nostru”.
În acest mod, la Comrat, sîmbătă, 20 mai, la ora 11:00, de pe strada Lenin, în fața Gării Auto va porni marșul de protest. Ulterior, în piața din fața Casei de Cultură va începe mitingul. Peste o zi, duminică, 21 mai, la ora 11:00, va avea loc încă o acțiune de protest, la Bălți. Punctul de pornire, din piața Independenței, în fața Estradei de vară, de unde protestatarii vor merge în marș spre piața Vasile Alecsandri.
„Îi rog pe toți activiștii noștri, susținătorii, toți cei care pot să se alăture fie la acțiunile din sudul, fie la cele din nordul țării: ieșiți! Noi trebuie să trezim întreaga țară!”, a adăugat Usatîi.
„Următorul protest al societății civile este anunțat pentru data de 28 mai. Trezind nordul și sudul, vom putea merge să ne întîlnim împreună la Chișinău, pentru a apropia sfîrșitul fărădelegii legale, economice și sociale care are loc în Moldova în ultimii ani. Dacă nu ne vom uni, nu vom reuși nimic”, a conchis liderul „Partidului Nostru”.
Cristina Pendea











