[ X ]
Exclusiv16 Mai 2017 09:00

(ACUM UN AN) Mesajul lui Vlad Filat

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 16 mai 2016.

Decizia CC pe marginea Legii privind asigurarea egalității

Curtea Constituţională (CC) a stabilit că toate prevederile Legii privind asigurarea egalității sînt constituţionale. Astfel, CC a respins excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de avocatul Doina-Ioana Străisteanu, în cauza civilă la acţiunea înaintată în contencios administrativ de Valuţă Ghenadie împotriva Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii.

Conferinţa lui Vasile Botnari

Vasile Botnari, ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (MTIC), a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a anunţat intenţia de a reforma sistemul în domeniul instruirii și examinării conducătorilor auto din Republica Moldova. El a spus că vor fi lansate dezbateri/consultări cu societatea civilă în acest sens.

Protestul Platformei DA

Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” au protestat la Curtea de Apel Chişinău, care a examinat recursul avocaţilor a trei participanţi la protestul împotriva guvernării din data de 24 aprilie, privind plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile. Manifestanţii au cerut eliberarea persoanelor reținute, dar Curtea de Apel a decis să lase în vigoare decizia primei instanţe.

Anunţul Irinei Vlah

În cadrul unei conferințe de presă, Guvernatorul UTA Găgăuzia, Irina Vlah a anunţat că, Comitetul Executiv al Găgăuziei a decis să mărească numărul de bursieri în cadrul Universității de Stat din Comrat. În cadrul conferinţei, solicitată de jurnalişti, Irina Vlah a anunţat că nu s-a gîndit la implicarea în alegerile prezidențiale din Republica Moldova.

Igor Dodon – în Georgia

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon şi-a început vizita de trei zile la Tbilisi, capitala Georgiei, unde a participat la cel de-al X-lea Congres Mondial al Familiilor cu tema: „Civilizaţia la răscruce: Familia tradiţională ca bastion al libertăţii şi al valorilor umane”.

Mesajul lui Vlad Filat

Vlad Filat, liderul PLDM, aflat în arest preventiv, a plasat pe pagina sa de facebook un mesaj, în care din nou s-a declarat nevinovat în raport cu acuzaţiile ce i se aduceau şi a reconfirmat intenţia sa de a lupta pînă la capăt pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Acţiunea de comemorare a PL

Partidul Liberal a organizat o acțiune de comemorare cu tema: „16 mai 1812 – Ziua ocupației Basarabiei de către Rusia țaristă”. Evenimentul a avut loc în fața Ambasadei Federației Ruse, cu începere de la ora 19:00. Cu aceeaşi ocazie, Primăria municipiului Chişinău a coborît drapelul de stat în bernă.

Flash-mob la ieşirea din Chişinău

Mai mulţi membri şi susţinători ai Platformei civice „Demnitate şi Adevăr” au continuat acţiunile de solidarizare cu manifestanţii arestaţi după protestul din 24 aprilie. Ei au cerut eliberarea persoanelor suspectate de organizarea unor dezordini în masă şi plasate în arest preventiv. Oamenii şi-au dat întîlnire la ieşirea din oraş, pe şoseaua Hînceşti, acolo unde au scandat „Libertate protestatarilor!”, „Jos justiţia coruptă!” şi „Arestaţi criminalii, nu protestatarii!”.

Întrevedere importantă la Parlament

Relațiile de colaborare în domeniul securității și apărării dintre Republica Moldova și Republica Lituania au fost discutate în cadrul unei întrevederi a deputaților din Comisia securitate națională, apărare și ordine publică cu membrii delegației Seimasului Republicii Lituania, condusă de Președintele Comisiei pentru Afaceri Benediktas Juodka. La întrevedere a participat și Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Rimantas Latakas.

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...