[ X ]
Exclusiv28 Aprilie 2017 09:00

(ACUM UN AN) Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat raportul de activitate în primele 100 de zile

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 28 aprilie 2016.

Raportul Premierului Filip

Prim-ministrul Pavel Filip a prezentat raportul de activitate în primele 100 de zile. Premierul a făcut o scurtă trecere în revistă a reuşitelor din perioada respectivă şi a anunţat importante reforme de viitor, inclusiv reducerea numărului de ministere în cadrul Guvernului. Şi deputaţii din diferite fracţiuni parlamentare au venit cu aprecieri ale activităţii Guvernului în perioada respectivă.

Semnarea Acordului dintre RM şi BM în valoare de 80 milioane USD

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc a semnat, la sediul Băncii Mondiale din Chișinău, un Acord de finanțare prin care BM acorda RM 80 de milioane de dolari pentru îmbunătățirea drumurilor locale.

Acţiunea de salubrizare organizată de PSRM

Mai mulţi membri şi simpatizanţi ai PSRM au organizat o acţiune de salubrizare a unui parc din sectorul Ciocana al capitalei în cadrul campaniei „Iubesc Moldova”.

Raportul IPRE

Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a prezentat cel de-al III-lea Raport privind procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, în cadrul unei mese rotunde. În raport au fost incluse datele și principalele concluzii ale evaluării progresului în implementarea Acordului de Asociere RM-UE în perioada noiembrie 2015 – martie 2016.

Doi ani de la liberalizarea regimului de vize cu UE

Republica Moldova a marchat  doi ani de la obţinerea regimului liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Departamentul Poliției de Frontieră a prezentat cu această ocazie date care au arătat că, în cei doi ani de zile, 1 400 122 de traversări ale cetățenilor moldoveni au fost înregistrate la ieșirea din țară prin punctele de trecere situate la hotar cu România și Aeroportul Internațional Chișinău.

Conferinţa lui Octavian Armaşu

Ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu a avut o conferinţă de presă în care a anunţat că, începînd cu 1 mai, urma să intre în vigoare noua lege a achizițiilor publice – „un punct de start pentru reformarea sistemul de achiziții publice din RM”. El a menţionat că reforma sistemului de achiziții publice în Republica Moldova este un subiect foarte important pentru autorități, agenți economici, pentru partenerii de dezvoltare, dar în primul rînd, pentru toți cetățenii.

Întrevederea lui Andrian Candu cu experţii germani

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu experții economici germani din cadrul companiei „Berlin Economics”. Aceştia ofereau consultanță autorităților în domeniul economic, în legătură cu aplicarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător. Speakerul a apreciat experiența experților germani, care urma să fie valorificată în vederea implementării diverselor politici economice.

Preşedintele Timofti a primit scrisori de acreditare

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti a primit scrisorile de acreditare ale următorilor ambasadori: Zdeněk Krejčí, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Cehiei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Chişinău; Peter Martin Tesch, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Australiei, cu reședința la Moscova; Aleksandar Dragičević, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Bosnia și Herțegovina în Republica Moldova, cu reședința la Budapesta.

Sursa: Almanahul politic al Republicii Moldova – 2016

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...