Elena Panuş, vicepreşedinta „Partidului Nostru”, a povestit, în cadrul proiectului portalului www.curentul.md, cum l-a cunoscut pe Renato Usatîi şi de ce a decis să se implice în activitatea PN în 2014, după ce anterior, părăsind PSDM, era convinsă că nu va mai face politică.
„Hotărâsem atunci să nu mă mai implic activ în procesul politic, ofeream doar consultanță când eram solicitată. Însă lucrurile în țară mergeau din rău în mai rău și aveam o dorință acută să mă implic, să particip, să schimb măcar ceea ce îmi stă în puteri. În iunie 2014 l-am cunoscut pe Renato Usatâi, filantrop, energic, neîntinat, dornic de a se implica în politică nu pentru a-și satisface orgoliile și umple buzunarele (cum o fac politicienii pe la noi), ci pentru a schimba abordarea față de omul simplu, față de statalitatea Moldovei, față de sistemul putred până la măduvă. Am rămas impresionată de faptul că a reușit să adune în jurul său o echipă de oameni sinceri, luptători adevărați, vorba unei colege de partid: „ultimii patrioți a acestei țări”. Am înțeles că vreau să merg alături și să fac ce pot mai bine pentru ca ideile lui Usatîi, pe alocuri romantice, idealiste, dar similare cu ale mele, să prindă viață. Asta fac zi de zi, alături de colegii mei, care acum, după ce am trecut împreună prin atâtea încercări și nedreptăți, îmi sunt ca o familie”, a povestit vicepreședintele PN.
Cristina Parfeni











