TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 22 martie 2016.
Indicaţia Premierului Filip
Prim-ministrul Republicii Moldova Pavel Filip a dispus convocarea, în cel mai scurt timp, a Comisiei naţionale pentru recensămîntul populației și al locuințelor 2014, publicarea planului calendaristic al acţiunilor de prelucrare a informaţiei obţinute, dar şi asigurarea unei comunicări eficiente cu publicul în domeniul respectiv. El a dat această indicaţie după o întrevedere cu reprezentanţii instituţiilor statului, ai partenerilor de dezvoltare, între care Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Biroul de Cooperare al Elveției, precum și ai societății civile.
Scrisoarea lui Igor Dodon pentru Klaus Iohannis
Președintele Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon a susţinut o conferinţă de presă, în cadrul căreia a anunţat că a pregătit o adresare către Președintele României, Klaus Iohannis. El menţiona în acea scrisoare că cetăţenii RM sînt îngrijoraţi de amploarea acţiunilor unioniste şi a solicitat Președintelui României să demonstreze că Bucureștiul respectă statalitatea și independența RM.
Condoleanţele conducerii de vîrf pentru belgieni
Preşedintele Nicolae Timofti, Premierul Pavel Filip şi Speakerul Andrian Candu au adresat mesaje de condoleanţe omologilor lor belgieni în legătură cu atacurile teroriste din Bruxelles, soldate cu zeci de morţi.
Conferinţa organizaţiilor de tineret
Mișcarea de Tineret „Voievod”, organizațiile „Guvernul Tinerilor”, „Scutul Moldovenesc” și „Garda Tînără” au organizat o conferinţă de presă, în cadrul căreia au declarat că mişcările unioniste din Republica Moldova sînt folosite de serviciile secrete străine pentru a destabiliza situaţia din RM.
Şedinţa în dosarul lui Vlad Filat – amînată
Şedinţa de judecată în dosarul liderului PLDM Vlad Filat a fost amînată din cauza sănătăţii politicianului. Totodată, în faţa judecătoriei Buiucani, unde urma să aibă loc şedinţa, un grup de persoane a protestat în susţinerea lui Vlad Filat.
Audierea Elenei Bodnarenco la CNA
Deputatul PCRM, Elena Bodnarenco a fost audiată la Centrul Național Anticorupție (CNA), în calitate de martor, pe marginea unor declarații publice despre o presupusă tentativă de corupere a sa.
Sursa: Almanahul politic al Republicii Moldova – 2016











