Dorin Duşciac, vicepreşedintele Partidului „Dreapta”, nu exclude că actuala guvernare şi socialişti ar putea ajunge la o înţelegere în perspectiva alegerilor parlamentare din 2018 în privinţa secţiilor de vot de peste hotare. Despre aceasta el scrie într-o postare pe facebook.
În opinia sa, în baza acestei înţelegeri, în Federaţia Rusă ar putea fi deschise 100-120 secţii de votare şi nu e exclus ca astfel aceste forţe politice să primească de acolo vreo 250-300 de mii de voturi.
„În aceste condiții, o alternativă mult mai potrivită ar fi solicitarea deschiderii secțiilor de vot în Diasporă timp de două zile consecutiv, care va permite păstrarea distribuției geografice actuale (pentru că în Occident moldovenii chiar locuiesc acolo, nu sunt sezonieri ca în Rusia), și va permite practic tuturor doritorilor să voteze. Eventual, în unele țări (de exemplu în Marea Britanie), să se suplimenteze cu câteva secții. În rest, trebuie păstrată distribuția geografică actuală a secțiilor din afară, dacă nu dorim un dezastru la parlamentarele din 2018”, mai notează sursa.
Cristina Pendea












