[ X ]
Important3 Martie 2017 10:00

Concluzii interesante ale unui cunoscut expert constituţional pe marginea preconizatului referendum

Profesorul universitar, Nicolae Osmochescu, expert constituțional, consideră că în cazul în care se va decide să se meargă pe această cale, referendumul privind modificarea articolului 85 din Constituția R. Moldova, inițiat de Președintele Igor Dodon, va avea loc nu mai devreme de anul 2018. Despre aceasta el a menţionat în cadrul unui interviu acordat pentru Europa Liberă.

Igor Dodon a prezentat, la 28 februarie, un proiect de lege privind modificarea art. 85 din Constituție și introducerea a cinci cazuri în care Președintele ar avea dreptul să dizolve Parlamentul și să declanșeze alegerile anticipate. Președintele Dodon a anunțat că, dacă nu va acumula o treime din semnăturile deputaților până la 24 martie, își rezervă dreptul de a realiza această inițiativă prin colectarea de semnături și prin inițiativa poporului.

„Putem admite cele mai avantajoase şi favorabile condiţii atât în timp, cât şi în spaţiu şi presupune că vor trece aceste modificări în Constituţie. Numai că Preşedintele a uitat de încă un lucru – pentru organizarea referendumului trebuie să includem ca o etapă obligatorie avizarea problemei înaintate spre referendum pentru modificarea Constituţiei de către Curtea Constituţională. Dacă luăm examinarea problemei în Curtea Constituţională – 6 luni, apoi adoptarea hotărârii de organizare a referendumului, petrecerea lui, anunţarea rezultatelor, atunci alegerile anticipate ar putea avea loc taman în termenul în care ar urma să fie desfășurate alegerile ordinare în 2018. Nicidecum mai devreme”, spune expertul.

Acesta însă s-a arătat extrem de rezervat vizavi de șansele ca acest referendum să aibă loc.

Cristina Pendea

Alte știri la rubrica

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...