[ X ]
Important8 February 2017 11:00

Daniel Ioniţă a spus de ce depinde alocarea celei de-a doua tranşe din împrumutul acordat de România Republicii Moldova

Sorry, this entry is only available in Romanian and Russian. For the sake of viewer convenience, the content is shown below in this site default language. You may click one of the links to switch the site language to another available language.

Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a explicat, într-un interviu pentru Radio DW Moldova, de ce, în pofida crizei, statul roman a decis să acorde țării noastre un împrumut de 150 milioane euro, iar prima tranșă de 60 milioane euro deja a fost transferată.

Ioniță a spus că, România a eliberat prima tranșă doar după ce experții au constatat că „ultima măsură importantă a fost îndeplinită, fiind reprezentată de încheierea unui acord între Guvernul R. Moldova cu FMI la nivel tehnic, așa-numitul Staff Level Agreement”.

„De ce a fost important acel moment de parcurs? Pentru că atunci când a fost încheiat Acordul la nivel tehnic, autoritățile din R. Moldova au îndeplinit deja o serie de cerințe, care fuseseră solicitate de FMI, iar acele precondiții în esență vizau câteva domenii cheie. În primul rând, e vorba de tema miliardului furat. Și nu neapărat recuperarea acelor bani, pentru că aceasta trebuie să se înscrie în altă logică, dar cel puțin să creezi în societatea bancară din R. Moldova acele mecanisme, acele instituții, acele proceduri și legi, care să facă un asemenea gest condamnabil şi imposibil în viitor”, a spus el.

Ambasadorul mai spune că, o altă condiție solicitată de FMI a vizat reprioritizarea parcursurilor de reforme.

„Și, aici Guvernul României a constatat progrese importante. Pentru că, haideți să ne amintim care era situația cu exact un an în urmă și ce este acum. Noi vom vedea că practic la Chișinău au fost înregistrați pași importanți în stabilizarea politică a țării, vom vedea că au fost aprobate unele legi curajoase care vizează domenii sensibile, cum ar fi reforma Procuraturii, lupta anti-corupție, reforma Magistraturii, angajarea în dialog a societății civile și, de ce nu, alegerea Președintelui țării prin vot direct. Credem că prima tranșă a împrumutului României a însemnat un ajutor important pentru Guvernul de la Chișinău. Aceasta totodată a permis să reînceapă procesul de recredibilizare externă al R. Moldova, practic a deschis o ușă pe care au intrat și alți parteneri de dezvoltare, pentru că s-au simțit încurajați de faptul că drumul nu mai este atât de tenebros cum poate părea la începutul anului trecut”, a precizat diplomatul.

Daniel Ioniță afirmă că, „tranșa a doua, evident, se va înscrie în logica mare în care funcționează Acordul semnat între R. Moldova și FMI, și se va înscrie în logica de micro-finanțare pe care o va primi Chișinăul din parte UE și altor parteneri, astfel ca această a doua tranșă să devină un beneficiu și ca banii să fie cheltuiți în folosul cetățeanului”.

Cristina Pendea

Comments

Top news

Follow telegram
Subscribe to our channel
Editorial THE FIRST ANIVERSARY OF ILAN SHOR AS A POLITICAL LEADER. A FRESH ANALYSIS Today it is exactly one year since Ilan Shor became party leader and practically throughout the year ... more

Poll

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...