Guvernul autoproclamatei rmn a rechemat din legislativul regiunii proiectul codului fiscal, care prevedea trecerea Transnistriei la un sistem fiscal clasic. Despre aceasta le-a comunicat jurnaliştilor din regiune aşa-numitul preşedinte al legislativului rmn, Alexandr Şcerba.
El a amintit că, încă la finele anului trecut, legislativul s-a adresat către executiv cu solicitarea de a verifica suplimentar proiectele înaintate anterior spre aprobare. În cadrul acestui exerciţiu, executivul a decis că proiectul codului fiscal ar trebui examinat suplimentar.
Alexandr Şcerba a precizat că, în special, documentul nu a luat în calcul influenţa politicii fiscale asupra dezvoltării social-economice a Transnistriei pe termen mediu.
El a mai declarat că lucrul asupra îmbunătăţirii legislaţiei fiscale va continua oricum, în special în această direcţie urmând să se acţioneze după adoptarea bugetului pe anul curent.
Cristina Pendea











