Trecerea SPPS-ului în subordinea SIS-ului, iar a SIS-ului – în subordinea Parlamentului poartă un vădit caracter provocator, iar cel provocat, evident, e Preşedinte ales, Igor Dodon. De ce spun că e provocare curată acest pas al majorităţii parlamentare? În primul rând, pentru că nu a fost făcut până acum. Argumentul de bază că Moldova e republică parlamentară şi, respectiv, legislaţia ar trebui ajustată corespunzător nu era valabil până acum? De ce a fost nevoie ca problema să fie pusă în discuţie anume după ce Igor Dodon a fost ales Preşedinte al Republicii Moldova? Oare nu era ea la fel de actuală şi în timpul mandatului lui Nicolae Timofti? În al doilea rând, pentru că respectivele modificări la legislaţie au fost scoase în prim plan anume acum când, după mai bine de 15 ani, Moldova din nou are un Preşedinte ales direct de către popor. Or, logica lucrurilor spune că ar fi trebuit să se procedeze exact invers. De vreme ce avem un Preşedinte ales direct de popor, prerogativele acestuia ar trebuie minimum să rămână intacte, dacă nu chiar să fie sporite, dar nicidecum reduse.

E logic să ne întrebăm cu ce scop este provocat Igor Dodon? Iar răspunsuri posibile pot fi minimum două. Nu e exclus că, prin această provocare, puterea vrea din start să-l pună la respect pe Preşedintele ales şi să-i demonstreze că, dacă nu va sta cuminte şi nu-şi va şti locul, ar putea fi luate şi alte decizii, cu impact mult mai dur asupra şefului statului decât cele ce au vizat SPPS şi SIS. Lui Igor Dodon i se transmite un mesaj clar că, chiar dacă e un Preşedinte ales de popor, întreaga putere e cu totul în altă parte şi el nu trebuie să uite acest lucru niciodată. Iar dacă-l va uita, nu are decât să-şi asume urmările. Cu atât mai mult că chestia cu SPPS-ul e destul de sensibilă. Fiind scoşi din subordinea şefului statului, ofiţerii din paza lui Igor Dodon vor putea fi suspectaţi că vor avea nu atât misiunea de a-l proteja pe acesta, cât de a-l spiona, de a monitoriza fiecare pas al său, de a aduna „compromat” şi de a-l transmite cui trebuie. La urma urmei, ofiţerii trebuie să execute ordinele primite de la superiorii lor, dar nu să le discute. Şi Igor Dodon nu trebuie să subestimeze pericolul la care este expus. În aceste condiţii, el ar trebui să se gândească serios fie la renunţarea la pază, fie la înlocuirea ei cu una particulară. Cu atât mai mult, că renunţarea la pază dă bine şi din punct de vedere al PR-ului.

În al doilea rând, nu e exclus ca, prin aceste acţiuni, Igor Dodon să fie provocat să ceară împuterniciri mai largi, sub pretextul că e primul Preşedinte ales direct de popor în ultimii mai bine de 15 ani şi trebuie să aibă posibilitatea de a-şi onora promisiunile. Şi Preşedintele ales deja a dat de înţeles că ar putea veni cu ideea organizării unui referendum naţional. Care e interesul guvernării în acest sens? În primul rând, prin provocarea unei contrapuneri cu şeful statului, dă teme de discuţii politice societăţii şi astfel sustrage atenţia opiniei publice de la problemele economice şi sociale. Iar un referendum în genere ar fi o preocupare majoră care i-ar determina pe oameni să uite pentru ceva timp şi de proteste, şi de alte chestiuni importante din punct de vedere social şi economic. În al doilea rând, provocând o contrapunere cu şeful statului, guvernarea contribuie la apariţia în Moldova a unei lumi politice bipolare, împarte societatea în două tabere distincte, iar aceasta ar însemna „moartea” politică a majorităţii partidelor de opoziţie, care s-ar pomeni în afara luptei politice majore, în afara celor două mari tabere politice ce se vor crea.

Deci, din câte se vede, miza jocurilor politice e una enormă. Şi dacă e aşa, se mai îndoieşte cineva că modificările legislative menţionate mai sus poartă un caracter provocator?

Igor Volniţchi