[ X ]
Editorial24 Noiembrie 2016 07:00

Yankeul de la curtea regelui Dodon

Igor Dodon are în faţă o misiune extrem de grea, practic la fel de grea ca şi cea pe care a avut-o în alegerile prezidenţiale. Dacă atunci trebuia să găsească soluţia pentru a ajunge în funcţia de Preşedinte al RM, acum trebuie să găsească soluţia pentru a se menţine în această funcţie şi a-i face faţă cu cinste. Iar reuşita acestei misiuni depinde, în mare parte, de consilierii pe care-i va avea.

Nu o dată am scris despre faptul că soarta unui politician depinde în primul rând de anturajul său, în special de consilierii pe care-i are. Politicianul, indiferent de funcţia pe care o deţine, nu are timp să se ocupe de toate, să discute cu toţi acei care-i pot fi utili sau pur şi simplu vor să-i comunice ceva, să pregătească fiecare ieşire publică a sa, să cântărească bine, din timp, fiecare cuvânt ce va fi spus într-un context sau altul etc. Toate aceste lucruri le fac consilierii, de aceea de calitatea consilierilor cu care se înconjoară un politician depinde, dacă nu totul, atunci foarte multe.

Judecând după unele declaraţii ale Preşedintelui ales, el are de gând să se înconjoare cu oameni de calitate. Dar, totuşi, ce înseamnă de calitate? În politică, această noţiune este una interpretabilă. Loiali? Deştepţi? Buni executanţi? Axaţi pe aceeaşi ideologie? Buni specialişti fiecare în domeniul său? Să aibă din toate aceste calităţi câte puţin? Sunt întrebări deloc de neglijat, mai ales pentru noul Preşedinte al Republicii Moldova. Or, e suficient ca în anturajul unui politician să se strecoare o „cioară albă” şi se duce naibii lucrul întregii echipe.

Am, studiat multe din anturajele politicienilor din Moldova şi am văzut unele caracteristici comune la ele. Spre exemplu, la început, consilierii oricărui politician fac echipă comună, reprezintă un corp relativ omogen şi trag carul în aceeaşi direcţie. Ulterior, însă, apar disensiuni, lupte pe interior pentru sfere de influenţă, pentru graţiile liderului şi consilierii încep deja să se manifeste ca ceva nociv pentru liderul lor (chiar dacă ei nu înţeleg acest lucru), echipa devine contraproductivă şi atunci începe declinul politicianului pentru care lucrează. De multe ori, politicianul sesizează că se duce la fund, dar nu înţelege cauza, iar cauza e anturajul, modul în care acesta se comportă.

O altă caracteristică comună pentru practic toate echipele politicienilor de prim rang este că, la un moment dat, echipa se pomeneşte cu un intrus în rândurile sale. Un fel de „yankeu la curtea regelui Artur”. De obicei, astfel de intruşi „vrăjesc” rapid politicianul cu diverse trucuri de „magie politică” şi câştigă relativ repede încrederea acestuia. Dar, intruşii, neîncadrându-se în nici una din caracteristicile menţionate mai sus, au cu totul alt scop – ca nişte paraziţi, ei „sug” maximum de beneficii din politicianul respectiv, până în momentul în care ajung la concluzia că acesta nu le mai poate oferi nimic. Atunci, ei trec la următoarea victimă pe care o ochesc din timp, aducându-l în pragul sfârşitului pe politicianul în echipa căruia au fost până atunci.

Sunt şi multe alte caracteristici comune ale echipelor de consilieri ce au lucrat şi lucrează cu diverşi politicieni din Moldova, dar nu este scopul meu să descriu în detaliu acest fenomen în prezentul material. Am pomenit despre acestea doar pentru a accentua misiunea extrem de dificilă pe care o are acum Igor Dodon. Or, dacă acesta nu va fi suficient de vigilent şi va permite accesul în echipa sa a vre-unui intrus, va avea un mandat extrem de dificil şi cu un final previzibil.

Deci, Dle Dodon, cine va fi yankeul de la curtea Dvs.?

Igor Volniţchi

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...