„Aceste alegeri nu au fost câştigate cinstit, aceste alegeri au fost fraudate”, a declarat Andrei Năstase, liderul PPDA, în cadrul unei emisiuni la TVR – Moldova.
Potrivit lui, atunci când s-a pus problema audierii în Parlament a şefului CEC, a ministrului de Externe, Igor Dodon ar fi trebuit să fie cel mai interesat de acest fapt, să vadă unde sunt carenţele şi să nu se mai întâmple acest lucru pe viitor.
Referindu-se la rezultatul obţinut de Maia Sandu la alegerile prezidenţiale, Andrei Năstase a menţionat că acesta este unul bun în condiţiile în care Igor Dodon a fost susţinut făţiş de un întreg holding mediatic.
„S-a dovedit a fi cel mai mârşav scrutin. Dacă am fi venit mai devreme cu un candidat unic, poate am fi avut mai mult timp pentru a contracara aceste mârşăvenii. Poate am fi trebuit să venim cu reacţii mai prompte atunci când în spaţiul public se lansau tot felul de inepţii. Noi consideram că dacă este o inepţie, nici nu e nevoie să o demonstrăm. Dar iată că şi-au demonstrat efectul, aceste minciuni au prins. Trebuie să le luăm ca învăţăminte”, a declarat el.
Cristina Pendea











