Maia Sandu putea obţine victoria din primul tur al alegerilor prezidenţiale. Cel puţin asta crede jurnalistul Victor Nichituş.
„Pentru că a dat cu piciorul în electoratul Partidului Democrat, Maia Sandu a pierdut șansa de a cîștiga din primul tur. Nici dacă ceilalți candidați pro-europeni, (Iurie Leancă, Mihai Ghimpu, Valeriu Ghilețchi, Silvia Radu și Ana Guțu), se retrăgeau, Maia Sandu nu depășea pragul de 704 249 + 1. Cei cinci i-au „furat” liderului PAS un număr de 92 376 de voturi, cifră insuficientă pentru victorie, dar importantă. Maia Sandu a acumulat 541 184 de voturi adică 38,42% din numărul participanților la procesul electoral. Chiar dacă Maia Sandu acumula și voturile celor cinci contra candidați pro-europeni, ea reușea un total de doar 633 560 voturi o cifră mult sub pragul de 704 249 + 1, necesar cîștigului. Pentru cîștig doamnei Sandu îi mai trebuiau un plus de 70 689 voturi”, notează jurnalistul într-o postare pe blogul personal.
În opinia sa, „dacă Maia Sandu avea un alt discurs destinat simpatizanților Partidului Democrat, găsea acest număr de votanți”. „Amintesc că după retragerea din cursa electorală a Președintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, în favoarea doamnei Sandu, ea a considerat acest ajutor ca „un măr otravit”. Probabil doamna Sandu se consideră a fi Alba ca Zăpada. Nu este”, menţionează Victor Nichituş.
În opinia sa, „fără susținerea Partidului Democrat din Moldova, Maia Sandu nu poate cîștiga turul doi al alegerilor prezidențiale”. „Altfel, Doamne ferește, s-ar putea să se repete ceea ce s-a întîmplat pe 30 octombrie la București, unde Igor Dodon a luat mai multe voturi decît adeptul reîntregirii, Mihai Ghimpu. Deh, ironia alegerilor!”, mai notează jurnalistul.
Cristina Pendea











