Candidatul la funcția de Președinte din partea Partidului „Șor”, Inna Popenco, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Medicul din Orhei împlinește 43 de ani.
După cum transmite TRIBUNA, omagiata a decis să-și sărbătorească ziua în mod deosebit – ea a mers în vizită la Centrul Maternal din municipiul Chișinău
„Astăzi, deși este ziua mea de naștere, am decis să le fac o vizită celor mai nefericiți și al căror viitor este incert. Am fost la Centrul Maternal din municipiul Chișinău. Lucrătorii de aici, care le-au devenit părinți copiilor abandonați din primele clipe când au venit pe lume, se confruntă cu problema întreținerii micuților. Astfel de centre, la fel cum sunt și casele pentru copiii, trebuie susținute, trebuie să le creăm condiții și copiiilor care au fost lipsiți de dragoste maternă, de căldura unei familii. Aceștia au nevoie de o atenție specială pentru ca să crească cetățeni disciplinați, să contribuie la dezvoltarea societății și nu viceversa”, a scris ea pe facebook.
Cristina Pendea



















