[ X ]
Important28 Septembrie 2016 15:00

Vlad Plahotniuc despre ceea ce este prioritar pentru el acum

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, prim-vicepreşedintele PDM, Vlad Plahotniuc a fost întrebat dacă, după alegeri, intenţionează să meargă în funcţia de Prim-ministru.

„Nu intenţionez să merg în vreo funcţie, prioritar pentru mine este acum să sprijinim Guvernul să facă reformele convenite cu FMI şi alte urgenţe pentru eficientizarea instituţiilor, iar un alt obiectiv al meu ţine de reformarea PDM şi pregătirea pentru alegerile din 2018. Așa cum am anunțat anterior, PDM urmează să treacă printr-un amplu proces de modernizare, care să-l apropie și mai mult de oameni. Aceste obiective sunt și importante şi solicitante destul, ca să nu lase loc pentru alte ocupații și funcții”, a declarat el.

Vlad Plahotniuc a menţionat că, dacă a înțeles un lucru din experiența ultimilor șase ani, este „că a venit vremea ca partidele să arate și să se comporte așa cum vor alegătorii, nu cum vor politicienii”. „Partidele clasice din toate democrațiile reale trebuie să înțeleagă și să se reformeze în acest sens, pentru că altfel lăsăm loc extremiștilor, nepricepuților în a conduce și oportuniștilor, să facă teste pe cetățeni pentru experimentele lor anarhice”, a declarat politicianul.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fiu accesată la acest link.

Andriana Cheptine

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Cine e alegătorul pro Moldova? Întrebarea a devenit îndeosebi actuală după ce și Partidul Democrat a declarat că trece pe platforma ... Continuare

Sondaj

  • Ce aşteptări prioritare aveţi de la noul Parlament?

    View Results

    Loading ... Loading ...