Partidul Popular din Republica Moldova (PPRM) este îngrijorat de informaţiile recent publicate de către Biroul Naţional de Statistică privind numărul şi structura populaţiei din Republica Moldova, conform cărora numărul copiilor sub 18 ani a scăzut cu mai mult de 40 la sută comparativ cu 1998. Despre aceasta se menţionează într-o declaraţie a partidului.
După cum relatează TRIBUNA, PPRM consideră că aceasta „demonstrează continuarea fenomenului de depopulare a ţării noastre şi lipsa de acţiuni din partea guvernării pentru stoparea acestui fenomen, îndeosebi, dacă luăm în calcul faptul că acest fenomen s-a intensificat după anul 2005”.
De asemenea, PPRM e îngrijorat de „diminuarea numărului de studenţi de la 107 mii în 2010 la 81 de mii în 2015, de rînd cu ofertele reduse pentru locurile de muncă cu studii superioare”. Formaţiunea susţine că aceasta vorbeşte despre faptul că „actualmente copiii noştri sînt alungaţi să meargă la studii în afara ţării”. „Unde vom ajunge, dacă impunem copiii şi tinerii să meargă la studii în altă ţără sau, mai popular zis – sunt alungaţi din ţara lor? Cu cine vom dezvolta Republica Moldova? Cine ne va asigura bătrîneţea liniştită?”, se întreabă cei din PPRM.
Partidul Popular susţine că, în repetate rînduri a atenţionat despre pericolul fenomenului de îmbătrînire a ţării noastre şi despre faptul că schimbarea de care are nevoie țara noastră trebuie făcută nu prin politizarea sistemului de educație şi de sănătate, dar prin mobilizarea capacităților în pregătire a unor cadre didactice de o înaltă cultură și moralitate si a viitorilor medici devotați jurămîntului Hippocrate. „Prin revizuirea mecanismului de finanțare a sistemelor de sănătate și de educație – în baza indicatorilor de performanță, stabilite de Agenția calității în educație, și a celor de sănătate. Prin asumarea obligativității de a asigura fiecare localitate din țara noastră cu grădiniță și școală primară, indiferent de numărul copiilor de vîrsta școlară din localitate. Unica bogăţie pe care o mai are Moldova sunt oamenii, care se simt obligaţi sa asigure existenţa şi viitorul acestei Ţări. Pentru a depăşi această situaţie, este necesar ca toate eforturile şi investiţiile să le direcţionăm anume în oameni”, se mai spune în documentul citat.
Cristina Gurez











